Infernul de sub Pietrisica

Ajung luni la hotel. Primul shoc: hotel mare, cu 12 etaje, comunist, construit pe vremea lui Pazvante Chioru’. Intru: usi de lemn, cu geam si deschidere clasica, cu clanta. Cu chiu cu vai strecor un geamantan si 2 laptopuri si, bineinteles, tot eu inchid usa dupa mine. Nu cred ca au auzit de usier…

Ma duc la receptie. O tanti veche, antica si de demult (probabil ramasa acolo de cand se construia hotelul) imi da sa completez formularul. Ii zic: “Mi-am lasat masina in parcare. Trebuie sa platesc?” (vazusem ca parcarea e cu plata si ca un nene taia bilete). Ea, confuza, ma intreaba daca a comentat cineva ceva de masina… Raspund ca nu, dar ca nu vreau imi gasesc masina zgariata. Ea zice ca daca protesteaza cineva, sa spun ca sunt cazata la hotel. O intreb totusi daca voi plati parcarea la sfarsitul sejurului. Ea ma asigura ca nu trebuie sa-mi fac probleme, doar sa zic ca stau la hotel printr-o firma (?!).

O las in pace. Imi dau seama ca e o cauza pierduta...

Iau cheia si ma indrept spre lifturi. Mocheta terminata, miros de r^nced. In schimb, in lift descopar reclame la masaje de relaxare, anticelulitice si combinate. Stiau ei ce stiau… (eu urma sa aflu abia peste 2 nopti). Preturi cu abonament si fara. Si un sticker cu reclama la striptease la etajul 12. Imi zic: “Uau! Ce cool! Am nimerit intr-un bordel!”.

Gasesc camera la etajul 7. Next shoc: usa de lemn, arhaica, cu un umar o scoti din t^t^ni! Deja inteleg totul. Nici nu trebuie sa mai intru ca anticipez ce voi gasi: miros de camera cu acarieni, neaerisita, cu pături albastre, batranesti… Mobilierul, si el albastru, e totusi ceva mai nou…
Ehei, dar asta e nimic pe langa baie… Mi-e greu sa povestesc, ca nu stiu de unde sa incep… Calorifer de fonta. Colac de WC stramb. Bideu neingrijit. Cada galbuie. Baterie de dus ruginita. Nici n-am indraznit sa ma ating de perdeaua de la dus: am lasat-o fix in pozitia in care am gasit-o.

Iar toate astea doar in prima zi.

Continuam cu marti. Naiva cum sunt, ma gandeam ca seara fac un dus si ma bag in pat. Wrong! Apa a fost cal^ie, de-a trebuit apoi sa-mi pun apoi doua perechi de ciorapi ca sa ma incalzesc!

Finalul zilei vine apoteotic: cum stateam eu pe buda, se rupe suportul de hartie igienica si cade pe jos. A fost punctul culminant: m-a apucat un r^s isteric si mi-am zis: ce rost are sa ma impotrivesc fortelor acestui hotel?!
Mai bine ma relaxez (m-am lamurit acum de ce ofera ei servicii de masaj) si ma gandesc ca am trecut de jumatatea sejurului. Mai e putin…

Da, hotelul e Ceahlau! Cel mai bun din Piatra Neamt ! 3 stele! 31 EUR camera single! No comment!

P.S. Asta seara s-a ars becul din hol. C’est la vie!

Suflet candriu de papugiu

Este ultima carte a lui Radu Anton Roman. Da, cel cu emisiunea culinara de la TV, cel care ne innebunea mintile cu descrierile lui savuroase ale bucatelor traditionale romanesti.

Dar surpriza a fost mare cand l-am descoperit ca si scriitor. Chiar exceptional, dupa cum sustin unii. Absolut inedit, dupa parerea mea.

“Suflet candriu de papugiu” este singura carte a lui pe care am citit-o (nici macar pe cea de bucate nu o deschisesem anterior, din motive evidente).
Pe scurt, plecand de la poze ale Bucurestiului de altadata pe care le-a descoperit probabil in diverse arhive particulare, el recreaza, in cuvinte specifice vremii, atmosfera a ceea ce insemna “Micul Paris”: de la descrierea unor locuri celebre ce defineau Bucurestiul (Cina, Continentalul, Mon Jardin), pana la obiceiurile traditionale romanesti (targul de toamna, colindele, Boboteaza), spectacolele si petrecerile mondene, moda vremii, precum si evocarea unor meserii ce par acum desuete (lampagiu al targului, canalagiu).

Voi reda mai jos un scurt capitol al acestei carti. M-a intrigat pe de-o parte actualitatea situatiei descrise de autor si pe de alta parte ingeniozitatea metodelor punitive aplicate.

Pe dreapta!

In Bucurestii dintre razboaie, soferul care se vara ca mucea prin greve nevolnice ori mergea prea iute cu automobilul prin targ, depasind masura si primejduind vieti, dadea de dracu! N-ajungea ca-l punea la popreala, ca pe un pricinas sadea, ca platea gloabe la primarie si i se puneau in carca stricaciuni pe care nu le facuse: il si ocarau!
Odata arestuit, jandarmul il ducea prin urbe, cu mainile cetluite si baioneta la arma, ca pe un om nelegiut, sa-l vaza toti. Ca sa se stie ca-i o dosada pentru lume, il ponoseau temeinic, atarnandu-i de gat tablita scrisa mare, cu vorba de rusine “sofer”. Ba, la cate o rascruce, catana, jart o palma! Uite asa, de pricinoasa! Bine ca nu-l trageau in teapa, nenorocitul (desi mult nu mai lipsea)!

Haina buclucasa

Episodul 1:

Acum vreo doua saptamani, ma pregateam sa ies cu mon mec la film. Eram la mine in hol, pe picior de plecare, el si-a luat haina in doi timpi si trei miscari, eu insa ma invarteam ca o musca beata incercand sa ma pregatesc (Unde naiba am pus fularul? Dar manusile unde moase’sa au disparut? Daca mi se turteste parul cand imi pun caciula? etc.).
In fine, crizele existentiale au trecut si am ajuns la etapa “haina”.
Si ii zic mec-ului: “Da-mi si mie, te rog, din dulap haina turcoaz.”. Pauza. Se uita la mine foarte nedumerit. Repet: “Din dulap, haina…”. In fine se dezmeticeste, deschide dulapul, si ramane cu ochii beliti in el. Si atunci ma izbeste problema lui si reiau rugamintea: “Te rog, haina verde!”. Si deodata fata i se lumineaza, de parca insasi Fecioara Maria i s-ar fi aratat, si imi spune triumfator: “Am gasit-o!”.

Episodul 2:

Azi dimineata eram pe punctul de a pleca la munca si vroiam sa-mi iau haina din dulapul din hol (da, aceiasi haina din povestirea de mai sus). Insa maica-mea a mutat-o de acolo si eu ma tot invarteam incercand sa vad pe unde mi-a pitit-o.
Taica-miu, vazand ca ma agit fara rost, ma intreaba ce caut. Eu ii zic ca haina, el face un comentariu legat de mama si cum ascunde ea lucrurile de nu le mai gaseste nimeni (deh, niste polite mai vechi intre ei) si ma intreaba care haina. Eu, bazandu-ma ca e un om matur, cu experienta de viata, ii raspund ca haina turcoaz. El imi zice foarte senin: “A, aia verde!”.
Am ras de am lesinat. Da, desi a stiut ce inseamna turcoaz, se pare ca nu a putut sa pronunte o astfel de culoare si a ales o traducere "barbateasca".

Despre barbati si incapacitatea lor de a distinge culorile s-au scris carti intregi, s-au facut studii etc. Dar va spun sincer ca pana nu te lovesti tu, ca femeie, de un astfel de caz, chiar nu iti vine sa crezi!
Sfinte Sisoe, cum poate cineva sa confunde bejul cu maro, coraiul cu roz si bordo-ul cu rosu?! Incroyable!!!

De ce 1 Decembrie?

Profesoara mea de istorie din liceu (am terminat Misu, by the way) a afirmat in cadrul unei lectii un lucru care mi s-a parut stupid la acea vreme: “De ce ne-am ales, noi romanii, Ziua Nationala in decembrie? Majoritatea tarilor civilizate o au in anotimpuri mai domoale astfel incat manifestarile organizate sa nu fie afectate de ploaie, frig, ceata etc.”.
Primul meu gand la auzul acestor vorbe a fost: „Ce tampenie! Nu iti alegi Ziua Nationala in functie de vreme ci de semnificatia evenimentului.” Oricum nu mi-am batut capul si mi-am vazut mai departe de preocuparile mele adolescentine (baieti, discoteci, tzoale etc.).

Insa acum, dupa aproape 10 ani de la terminarea liceului, desi preocuparile mele nu au suferit o schimbare radicala, mi-am propus sa disec putin teoria ei.

Primul aspect – Zilele Nationale ale tarilor civilizate.
Sa luam cateva exemple: Anglia 23 Aprilie, Belgia 21 Iulie, Canada 1 Iulie, Danemarca 15 Iunie, Elvetia August 1, Franta 14 Iulie, Germania 3 Octombrie, Italia 2 Iunie, Norvegia 17 Mai, Olanda 30 Aprilie, Spania 12 Octombrie, Statele Unite ale Americii 4 Iulie, Suedia 6 Iunie.
Deci observatia ei este corecta pana in acest punct.
Eu as putea chiar plusa si as zice ca si tarile vecine au niste Zile Nationale in perioade mai de Doamne ajuta: Bulgaria 3 Martie, Moldova 27 August, Ucraina 24 August, Ungaria 15 Martie - 20 August - 23 Octombrie si, cu voia dvs., as adauga si Mama Rusie – 12 Iunie.

Al doilea aspect – ce optiuni am avea noi in afara de 1 Decembrie?
Haideti sa vedem cateva din ele:
a) 9 Mai 1877: Proclamarea independentei Romaniei.
b) 10 Mai 1881: Romania este proclamata regat. Carol I este incoronat ca Rege al Romaniei.
c) 17 August 1916: Romania intra in Primul Razboi Mondial de partea Antantei.
d) 23 August 1944 – poate cea mai controversata optiune: Regele Mihai I anunta iesirea Romaniei din razboiul contra Natiunilor Unite. Tot in aceasta zi, Romania a intrat in sfera de influenta a URSS.
e) 20 Mai 1990: Au avut loc primele alegeri libere si democratice in Romania de dupa al II-lea Razboi Mondial.

Argumente pro si contra exista pentru fiecare propunere.
Eu votez totusi cu 20 Mai si iata de ce:
- Este un eveniment ce s-a petrecut dupa 1 Decembrie 1918, deci dupa infaptuirea Romaniei Mari.
- Alegerile libere si democratice constituie un simbol al trecerii de la comunism la democratie.
- Indiferent de rezultate, s-a inregistrat o prezenta la vot nemaintalnita ulterior in Romania : peste 90% din populatia cu drept de vot a pus stampila!

Fara sa am pretentia ca lista de mai sus ar fi exhaustiva, astept pareri si impresii precum si propuneri (justificate, bineinteles) legate de alternativele la Ziua Nationala a Romaniei.

Pana atunci, ne vedem saptamana viitoare la defilare si la fasolea cu carnati!

Ce facem cu colegii mirositori?

M-am mutat recent intr-un birou nou. Toate bune si frumoase – spatiu mai mare, colegi mai dragutzi etc. Am despachetat de zor in prima zi cele enshpe mii de cutii pe care le car de fiecare data dupa mine cand schimb biroul sau locul de munca. Cutii cu prostii de la cana preferata, la pixuri, la mici souveniruri primite de-a lungul timpului. In fine, procesul nu mai reprezinta o noutate pentru mine si nu are nimic spectaculos.

Tocmai ce ma asezasem eu confortabil in noul meu scaun, cand simt un iz puternic de transpiratie. Dar trebuie musai sa reusesc sa surprind duhoarea: imaginati-va o combinatie intre dihor mort si carne uitata 3 luni intr-un frigider scos din priza. Got the picture?

Bun. Ma uit in drepta, ma uit in stanga si gasesc sursa: prin spatele meu tocmai trecuse un coleg masiv care purta cu el “parfumul” a 5 zile (pe putin) fara dus. Sunt pe faza si il pandesc la intoarcere ca sa dibuiesc unde are biroul. Omul vine in 10 minute, trece pe langa mine din nou, eu anticipez iz-ul si imi tin respiratia si se aseaza la 2 birouri in spatele meu in stanga.

Sunt salvata ma gandesc! O sa-l suport de 4, 5 ori pe zi trecand pe langa mine – voi fi atenta si imi voi tine suflarea si am scapat! Yupiii!!!

Vine week-end-ul, luni sunt in concediu si ajung marti la birou. Ca de obicei, la 8 sunt motz la datorie, imi fac cafeaua si bag o presa scurta pe Internet. Vine ora 9. Simt la un moment dat un miros familiar. “Ok”, imi zic, "nu-i bai, n-am fost pe faza ca sa imi strang nasul dar trece in 10 secunde".
Mai sa fie, dar eu stau si iar stau si iar stau si mirosul nu dispare. Doar nu o fi capapat forme mutante si s-a atasat de obiectele din jur?
Ma sucesc pe scaun, ma intorc, si ce mi-e dat sa vad: colegul cu pricina s-a mutat la un birou fix in spatele meu. Ei, ce naiba sa ma fac acum?!

Ca de obicei, tot mama m-a salvat (pe moment): imi pusese dimineata la pachet 2 mandarine. Le-am decojit, am mancat continutul si am stat toata ziua cu nasul in cojile lor – cred ca de un an de zile nu am mai mancat eu 2 fructe in aceiasi zi!!!!
Iar mama, vazand ca nu m-am intors cu mandarinele acasa, mi-a pus bucuroasa si ziua urmatoare inca 2. De-ar stii ea ce bine mi-a facut…

Si acum revenim la intrebarea din titlu: ce sa fac in situatia data?
Sa-i transmit colegului ca s-a inventat apa si sapunul? Sa fac aluzii cu voce tare ca miroase urat in birou? Sa continui sa mananc mandarine?

Idei?

Nu distrugeti amintirile din copilarie!

De data asta nu voi glumi. Nu voi fi ironica, rautacioasa sau critica. Ci va voi spune doar atat:

Voi, oameni mari, nu il transformati pe Habarnam in Ostap Bender! Nu inlocuiti tuica lui bunicu’ cu rachiu! Nu schimbati drigana in bivol si papara in omleta!

Lasati-i pe cei care inca au puterea sa fie copii sa pastreze cat mai mult in amintire povestile spuse cu glas duios de bunica, leaganul facut de bunicu’ si agatat de sopru si senzatia ca lumea le apartine!

Peste la malul Dunarii

Mergi la Dunare. Te cazezi obligatoriu pe faleza, in camera cu vedere la fluviu. Vrei sa mananci un peste “la mama lui acasa”.
Dar, ca de obicei, socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ. Si haideti sa vedem de ce.
Nu, nu va speriati, nu reiau epopeea Galatiului meu “iubit”, ci continui cu un alt oras, la fel de pitoresc si cu aceleasi premise de esec in planul atractiilor turistice: Tulcea.

Dar sa nu deviem. O luam pe zile, organizat, ca sa nu se creeze confuzie:

Ziua 1: Comand scrumbie. Raspuns prompt: “N-avem scrumbie”.

Ziua 2: Comand scrumbie. “Avem scrumbie” (deja observ un progres). Intreb: “Cu ce ar merge scrumbia?”. Primesc un raspuns neasteptat de serviabil: “Cu ce doriti dumneavoastra!”.

Ziua 3: Variem: saramura de somn. Aici as fi nedreapta daca nu as recunoaste – a fost de mare exceptie: fierbinte, picanta si cu mamaliguta. Insa: saramura 25 lei iar mamaliguta… ei… mamaliguta inca 5 lei! De, vrei zona turistica, pai atunci platesti nene si apa cu malai!

Ziua 4: Tineti-va bine ca o sa va ploua in gura: File de crap prajit cu mamaliga si mujdei. Suna bine, nu? Soseste o farfurie imensa pe care se aflau pierdute o lingura de mamaliguta si 2 bucati de crap prajit (a se intelege ars - cred ca si uleiul de la MacDonalds era mai sanatos ca cel in care mi-a fost prajit mie pestele). Prin urmare, m-am ales cu niste chestii uscate, cu o crusta groasa si tare care mi-au provocat evident dureri de stomac. Bun, dar ce s-a intamplat cu mujdeiul? Mujdeiul s-a prezentat sub forma unei paste albe si dense, gen chimicale la borcan cu iz de usturoi.

Ziua 5 e maine. Slava Domnului, voi manca acasa la mama! Dar, mama, fara peste, te rog!

Sa avem pofta!