Mergi la Dunare. Te cazezi obligatoriu pe faleza, in camera cu vedere la fluviu. Vrei sa mananci un peste “la mama lui acasa”.
Dar, ca de obicei, socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ. Si haideti sa vedem de ce.
Nu, nu va speriati, nu reiau epopeea Galatiului meu “iubit”, ci continui cu un alt oras, la fel de pitoresc si cu aceleasi premise de esec in planul atractiilor turistice: Tulcea.
Dar sa nu deviem. O luam pe zile, organizat, ca sa nu se creeze confuzie:
Ziua 1: Comand scrumbie. Raspuns prompt: “N-avem scrumbie”.
Ziua 2: Comand scrumbie. “Avem scrumbie” (deja observ un progres). Intreb: “Cu ce ar merge scrumbia?”. Primesc un raspuns neasteptat de serviabil: “Cu ce doriti dumneavoastra!”.
Ziua 3: Variem: saramura de somn. Aici as fi nedreapta daca nu as recunoaste – a fost de mare exceptie: fierbinte, picanta si cu mamaliguta. Insa: saramura 25 lei iar mamaliguta… ei… mamaliguta inca 5 lei! De, vrei zona turistica, pai atunci platesti nene si apa cu malai!
Ziua 4: Tineti-va bine ca o sa va ploua in gura: File de crap prajit cu mamaliga si mujdei. Suna bine, nu? Soseste o farfurie imensa pe care se aflau pierdute o lingura de mamaliguta si 2 bucati de crap prajit (a se intelege ars - cred ca si uleiul de la MacDonalds era mai sanatos ca cel in care mi-a fost prajit mie pestele). Prin urmare, m-am ales cu niste chestii uscate, cu o crusta groasa si tare care mi-au provocat evident dureri de stomac. Bun, dar ce s-a intamplat cu mujdeiul? Mujdeiul s-a prezentat sub forma unei paste albe si dense, gen chimicale la borcan cu iz de usturoi.
Ziua 5 e maine. Slava Domnului, voi manca acasa la mama! Dar, mama, fara peste, te rog!
Sa avem pofta!
