miercuri, 9 septembrie 2009

La coafor

Fiind destul de mult timp plecata in delegatii, devine dificil sa imi rezolv din treburile personale cand mai dau pe acasa. Prin urmare, ca o femeie moderna ce sunt, ma adaptez. Asa ajung sa cunosc orasele prin care merg si altfel decat sub forma trio-ului munca – restaurant – hotel.

Asa s-a intamplat si la Galati unde m-am hotarat sa ma duc la coafor. O sa-mi spuneti din start ca sunt o curajoasa (n-ati fi primii, mi s-a mai spus), dar totusi curajul meu are la baza niste argumente logice, asa cum ii sade bine oricarui economist.
In primul rand, locul cu pricina mi-a fost recomandat de o prietena din zona. Deci bila alba numarul unu. Apoi, am fost sa imi fac o programare (ca sa fiu sigura) si am fost placut surprinsa de faptul ca salonul, caruia ii zice “La Tuta” (nu, nu Tuta ci Tutza), avea un aer modern, dichisit, cu personal tanar. Bila alba numarul 2. Si in final, aveau timp sa ma primeasca in seara aceea.

Bun, dupa programul de munca, m-am infiintat la aranjat. Haideti totusi sa separam din start notiunile de “coafeza” de cea de “hair-stilista” - barbatii pot sari peste urmatorul paragraf pentru ca oricum nu vor intelege nimic: pentru mine, coafezele sunt doamnele ce au facut scoala de coafura pe vremea impuscatului si care stiu sa tunda in 2 moduri: castron si scurt. “Hair-stilista” a absolvit ceva mai recent, stie diverse tipuri de tunsori (cel putin in teorie) si lucreaza in saloane cu un usor iz modern.

Incepem programul cu spalatul pe par. O treaba foarte faina si relaxanta pentru ca ti se face in mod obligatoriu si masaj la cap. O placere! Ati putea spune ca bilele albe se tot aduna… Dar nu, va inselati! In timp ce mi se presteaza masajul si eu sunt intr-o stare de euforie, hair-stilista rosteste propozitia pe care o aud de peste 15 ani de cand merg la coafor: “Ce par subtire aveti…”, spusa ca o mustrare de parca: 1. e vina mea pentru parul pe care il am; 2. sunt prima clienta cu un astfel de par.

Trec peste moment si mergem la tunsul propriu-zis. Aici intrebarea cea mai temuta: “Cum vreti sa va tundeti?”. Nu stiu daca voua vi s-a intamplat, dar eu in 99% din cazuri habar n-am cum vreau sa ma tund. Stiu ca vreau la final sa arat bine si parul sa fie usor de coafat. Deci dau din umeri si spun: “Cam aceiasi linie, dar mai scurt”.

Incepe fata sa taie si din cand in cand simte nevoia sa ma implice si pe mine in actul creator: Sa tai cam atat? Carare pe dreapta sau pe stanga? Cat de lung bretonul? Uf… raspund neutru, strang din dinti si continuam…

Finalizeaza linia tunsorii si acum parul trebuie uscat. Porneste foehnul si incepe sa-mi dea sfaturi despre cum sa-mi aranjez parul acasa, sfaturi pe care oricum nu le aud din cauza zgomotului infernal al aparatului. Zambesc totusi politicos, aprob din cap si astept sa se termine totul. (In paranteza fie spus, voi mai tineti socoteala bilelor? Ca eu le-am pierdut sirul…).

Ajungem la sfarsit. Ma intreaba daca imi place, spun ca da si urmeaza plata.
Puteti incepe rapid niste pariuri: cam cat credeti ca a costat toata “relaxarea” mea galateana? Fata imi explica politicos: 20 lei tunsul si asta numai pentru ca a taiat doar varfurile (Doamne sfinte, oare cat imi lua daca taia mai mult?!), 10 lei uscatul si 6 lei spalatul. Totalul simplu: 40 lei (bacsisul inclus).
Si sa mai am eu tupeul sa spun ca in Galati nu m-am simtit ca acasa!

2 comentarii:

  1. Ei poftim situatie! De banii astia te tundeam eu cu masina: scurt, numarul unu!

    :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai scrie...Ai un stil agreabil ! abc7miu

    RăspundețiȘtergere