Infernul de sub Pietrisica

Ajung luni la hotel. Primul shoc: hotel mare, cu 12 etaje, comunist, construit pe vremea lui Pazvante Chioru’. Intru: usi de lemn, cu geam si deschidere clasica, cu clanta. Cu chiu cu vai strecor un geamantan si 2 laptopuri si, bineinteles, tot eu inchid usa dupa mine. Nu cred ca au auzit de usier…

Ma duc la receptie. O tanti veche, antica si de demult (probabil ramasa acolo de cand se construia hotelul) imi da sa completez formularul. Ii zic: “Mi-am lasat masina in parcare. Trebuie sa platesc?” (vazusem ca parcarea e cu plata si ca un nene taia bilete). Ea, confuza, ma intreaba daca a comentat cineva ceva de masina… Raspund ca nu, dar ca nu vreau imi gasesc masina zgariata. Ea zice ca daca protesteaza cineva, sa spun ca sunt cazata la hotel. O intreb totusi daca voi plati parcarea la sfarsitul sejurului. Ea ma asigura ca nu trebuie sa-mi fac probleme, doar sa zic ca stau la hotel printr-o firma (?!).

O las in pace. Imi dau seama ca e o cauza pierduta...

Iau cheia si ma indrept spre lifturi. Mocheta terminata, miros de r^nced. In schimb, in lift descopar reclame la masaje de relaxare, anticelulitice si combinate. Stiau ei ce stiau… (eu urma sa aflu abia peste 2 nopti). Preturi cu abonament si fara. Si un sticker cu reclama la striptease la etajul 12. Imi zic: “Uau! Ce cool! Am nimerit intr-un bordel!”.

Gasesc camera la etajul 7. Next shoc: usa de lemn, arhaica, cu un umar o scoti din t^t^ni! Deja inteleg totul. Nici nu trebuie sa mai intru ca anticipez ce voi gasi: miros de camera cu acarieni, neaerisita, cu pături albastre, batranesti… Mobilierul, si el albastru, e totusi ceva mai nou…
Ehei, dar asta e nimic pe langa baie… Mi-e greu sa povestesc, ca nu stiu de unde sa incep… Calorifer de fonta. Colac de WC stramb. Bideu neingrijit. Cada galbuie. Baterie de dus ruginita. Nici n-am indraznit sa ma ating de perdeaua de la dus: am lasat-o fix in pozitia in care am gasit-o.

Iar toate astea doar in prima zi.

Continuam cu marti. Naiva cum sunt, ma gandeam ca seara fac un dus si ma bag in pat. Wrong! Apa a fost cal^ie, de-a trebuit apoi sa-mi pun apoi doua perechi de ciorapi ca sa ma incalzesc!

Finalul zilei vine apoteotic: cum stateam eu pe buda, se rupe suportul de hartie igienica si cade pe jos. A fost punctul culminant: m-a apucat un r^s isteric si mi-am zis: ce rost are sa ma impotrivesc fortelor acestui hotel?!
Mai bine ma relaxez (m-am lamurit acum de ce ofera ei servicii de masaj) si ma gandesc ca am trecut de jumatatea sejurului. Mai e putin…

Da, hotelul e Ceahlau! Cel mai bun din Piatra Neamt ! 3 stele! 31 EUR camera single! No comment!

P.S. Asta seara s-a ars becul din hol. C’est la vie!

Suflet candriu de papugiu

Este ultima carte a lui Radu Anton Roman. Da, cel cu emisiunea culinara de la TV, cel care ne innebunea mintile cu descrierile lui savuroase ale bucatelor traditionale romanesti.

Dar surpriza a fost mare cand l-am descoperit ca si scriitor. Chiar exceptional, dupa cum sustin unii. Absolut inedit, dupa parerea mea.

“Suflet candriu de papugiu” este singura carte a lui pe care am citit-o (nici macar pe cea de bucate nu o deschisesem anterior, din motive evidente).
Pe scurt, plecand de la poze ale Bucurestiului de altadata pe care le-a descoperit probabil in diverse arhive particulare, el recreaza, in cuvinte specifice vremii, atmosfera a ceea ce insemna “Micul Paris”: de la descrierea unor locuri celebre ce defineau Bucurestiul (Cina, Continentalul, Mon Jardin), pana la obiceiurile traditionale romanesti (targul de toamna, colindele, Boboteaza), spectacolele si petrecerile mondene, moda vremii, precum si evocarea unor meserii ce par acum desuete (lampagiu al targului, canalagiu).

Voi reda mai jos un scurt capitol al acestei carti. M-a intrigat pe de-o parte actualitatea situatiei descrise de autor si pe de alta parte ingeniozitatea metodelor punitive aplicate.

Pe dreapta!

In Bucurestii dintre razboaie, soferul care se vara ca mucea prin greve nevolnice ori mergea prea iute cu automobilul prin targ, depasind masura si primejduind vieti, dadea de dracu! N-ajungea ca-l punea la popreala, ca pe un pricinas sadea, ca platea gloabe la primarie si i se puneau in carca stricaciuni pe care nu le facuse: il si ocarau!
Odata arestuit, jandarmul il ducea prin urbe, cu mainile cetluite si baioneta la arma, ca pe un om nelegiut, sa-l vaza toti. Ca sa se stie ca-i o dosada pentru lume, il ponoseau temeinic, atarnandu-i de gat tablita scrisa mare, cu vorba de rusine “sofer”. Ba, la cate o rascruce, catana, jart o palma! Uite asa, de pricinoasa! Bine ca nu-l trageau in teapa, nenorocitul (desi mult nu mai lipsea)!

Haina buclucasa

Episodul 1:

Acum vreo doua saptamani, ma pregateam sa ies cu mon mec la film. Eram la mine in hol, pe picior de plecare, el si-a luat haina in doi timpi si trei miscari, eu insa ma invarteam ca o musca beata incercand sa ma pregatesc (Unde naiba am pus fularul? Dar manusile unde moase’sa au disparut? Daca mi se turteste parul cand imi pun caciula? etc.).
In fine, crizele existentiale au trecut si am ajuns la etapa “haina”.
Si ii zic mec-ului: “Da-mi si mie, te rog, din dulap haina turcoaz.”. Pauza. Se uita la mine foarte nedumerit. Repet: “Din dulap, haina…”. In fine se dezmeticeste, deschide dulapul, si ramane cu ochii beliti in el. Si atunci ma izbeste problema lui si reiau rugamintea: “Te rog, haina verde!”. Si deodata fata i se lumineaza, de parca insasi Fecioara Maria i s-ar fi aratat, si imi spune triumfator: “Am gasit-o!”.

Episodul 2:

Azi dimineata eram pe punctul de a pleca la munca si vroiam sa-mi iau haina din dulapul din hol (da, aceiasi haina din povestirea de mai sus). Insa maica-mea a mutat-o de acolo si eu ma tot invarteam incercand sa vad pe unde mi-a pitit-o.
Taica-miu, vazand ca ma agit fara rost, ma intreaba ce caut. Eu ii zic ca haina, el face un comentariu legat de mama si cum ascunde ea lucrurile de nu le mai gaseste nimeni (deh, niste polite mai vechi intre ei) si ma intreaba care haina. Eu, bazandu-ma ca e un om matur, cu experienta de viata, ii raspund ca haina turcoaz. El imi zice foarte senin: “A, aia verde!”.
Am ras de am lesinat. Da, desi a stiut ce inseamna turcoaz, se pare ca nu a putut sa pronunte o astfel de culoare si a ales o traducere "barbateasca".

Despre barbati si incapacitatea lor de a distinge culorile s-au scris carti intregi, s-au facut studii etc. Dar va spun sincer ca pana nu te lovesti tu, ca femeie, de un astfel de caz, chiar nu iti vine sa crezi!
Sfinte Sisoe, cum poate cineva sa confunde bejul cu maro, coraiul cu roz si bordo-ul cu rosu?! Incroyable!!!