Este ultima carte a lui Radu Anton Roman. Da, cel cu emisiunea culinara de la TV, cel care ne innebunea mintile cu descrierile lui savuroase ale bucatelor traditionale romanesti.
Dar surpriza a fost mare cand l-am descoperit ca si scriitor. Chiar exceptional, dupa cum sustin unii. Absolut inedit, dupa parerea mea.
“Suflet candriu de papugiu” este singura carte a lui pe care am citit-o (nici macar pe cea de bucate nu o deschisesem anterior, din motive evidente).
Pe scurt, plecand de la poze ale Bucurestiului de altadata pe care le-a descoperit probabil in diverse arhive particulare, el recreaza, in cuvinte specifice vremii, atmosfera a ceea ce insemna “Micul Paris”: de la descrierea unor locuri celebre ce defineau Bucurestiul (Cina, Continentalul, Mon Jardin), pana la obiceiurile traditionale romanesti (targul de toamna, colindele, Boboteaza), spectacolele si petrecerile mondene, moda vremii, precum si evocarea unor meserii ce par acum desuete (lampagiu al targului, canalagiu).
Voi reda mai jos un scurt capitol al acestei carti. M-a intrigat pe de-o parte actualitatea situatiei descrise de autor si pe de alta parte ingeniozitatea metodelor punitive aplicate.
Pe dreapta!
In Bucurestii dintre razboaie, soferul care se vara ca mucea prin greve nevolnice ori mergea prea iute cu automobilul prin targ, depasind masura si primejduind vieti, dadea de dracu! N-ajungea ca-l punea la popreala, ca pe un pricinas sadea, ca platea gloabe la primarie si i se puneau in carca stricaciuni pe care nu le facuse: il si ocarau!
Odata arestuit, jandarmul il ducea prin urbe, cu mainile cetluite si baioneta la arma, ca pe un om nelegiut, sa-l vaza toti. Ca sa se stie ca-i o dosada pentru lume, il ponoseau temeinic, atarnandu-i de gat tablita scrisa mare, cu vorba de rusine “sofer”. Ba, la cate o rascruce, catana, jart o palma! Uite asa, de pricinoasa! Bine ca nu-l trageau in teapa, nenorocitul (desi mult nu mai lipsea)!
Dar surpriza a fost mare cand l-am descoperit ca si scriitor. Chiar exceptional, dupa cum sustin unii. Absolut inedit, dupa parerea mea.
“Suflet candriu de papugiu” este singura carte a lui pe care am citit-o (nici macar pe cea de bucate nu o deschisesem anterior, din motive evidente).
Pe scurt, plecand de la poze ale Bucurestiului de altadata pe care le-a descoperit probabil in diverse arhive particulare, el recreaza, in cuvinte specifice vremii, atmosfera a ceea ce insemna “Micul Paris”: de la descrierea unor locuri celebre ce defineau Bucurestiul (Cina, Continentalul, Mon Jardin), pana la obiceiurile traditionale romanesti (targul de toamna, colindele, Boboteaza), spectacolele si petrecerile mondene, moda vremii, precum si evocarea unor meserii ce par acum desuete (lampagiu al targului, canalagiu).
Voi reda mai jos un scurt capitol al acestei carti. M-a intrigat pe de-o parte actualitatea situatiei descrise de autor si pe de alta parte ingeniozitatea metodelor punitive aplicate.
Pe dreapta!
In Bucurestii dintre razboaie, soferul care se vara ca mucea prin greve nevolnice ori mergea prea iute cu automobilul prin targ, depasind masura si primejduind vieti, dadea de dracu! N-ajungea ca-l punea la popreala, ca pe un pricinas sadea, ca platea gloabe la primarie si i se puneau in carca stricaciuni pe care nu le facuse: il si ocarau!
Odata arestuit, jandarmul il ducea prin urbe, cu mainile cetluite si baioneta la arma, ca pe un om nelegiut, sa-l vaza toti. Ca sa se stie ca-i o dosada pentru lume, il ponoseau temeinic, atarnandu-i de gat tablita scrisa mare, cu vorba de rusine “sofer”. Ba, la cate o rascruce, catana, jart o palma! Uite asa, de pricinoasa! Bine ca nu-l trageau in teapa, nenorocitul (desi mult nu mai lipsea)!
@ amishor: “Suflet candriu de papugiu” este ULTIMA lui carte; ergo, normal ca e o lectura obligatorie pentru cine stie cine a fost Radu Anton Roman!
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, admite si tu ca nu e deloc o lectura usoara. Trebuie sa citesti cartea cu dictionarul de arhaisme langa tine! Si cu cel de regionalisme. Cel mai bine ar fi sa ai unul de arhaismo-regionalisme, desi chiar si asa, peste 20% din cuvintele necunoscute iti vor scapa: gandeste-te ca el a fost toata viata lui reporter de teren si a parcurs tara asta in lung si-n lat si-n crucis si-n curmezis, adunand zeci de caiete cu note. Normal ca Batranul baga in buzunar pe orice profesor de folclor sau de lingvistica, dar'mite niste cititori neavizati ca noi!
Multumesc frumos lui Amishor pentru acest post si tin sa adaug pentru cititorii ei: chiar daca nu citesti nimic altceva din opera literara a lui R.A. Roman, citeste-o macar p-asta. Merita.
N-am zis niciun moment ca e o lectura usoara, dar categoric e savuroasa!
RăspundețiȘtergereUrmatoarea va fi cea de bucate. Ce zici, mi-o imprumuti? :)